Les Voyageurs orientaux en France
| Müellif | Iorga, Nicolae · http://www.wikidata.org/entity/Q313581 |
| Materyal türü | Yazma eser |
| Dil | ro |
| Tarih | 1927 |
| Yüzyıl | 20. yüzyıl |
| Kurum | Bucharest Metropolitan Library |
| Kaynak | Europeana |
| Not | Volumul cuprinde descrierile ambasadorilor orientali în Franța și, după o scură prezentare a principiilor care au stat la fundamentul Imperiului Otoman, de la fondare până la reformele lui Kemal Ataturk, atenția se va opri asupra scrierilor ambasadorilor turci în Franța. Primul dintre cei analizați va fi Méhémed-Effendi, mare trezorieir și participant la negocierile de la Passarowitz, care l-a cunoscut și pe Antioh Cantemir (fiul lui Dimitrie Cantemir, ambasador al țarului la Paris din 1738), apoi Esseid Ali-Effendi, ambasador în vremea Directoratului, de la care va rămâne și o lucrare scrisă de Maurice Herbette Une ambassade turque sous le Directoire care va apărea la Paris în 1902. Un alt ambasador cu memorii interesant va fi Mouhib-Efendi, ambasadorul sultanului Selim al III-lea, ale cărui memorii vor fi traduse și publicate la Paris în 1920 de Bertrand Bareille, ca "Un Tarc a Paris, 1806-1811. Relation de voyage et de mission de Mouhib-Effendi, ambassadeur extraordinaire du Sultan Selim III, d'apres un manuscrit contemporain". Ambasada lui Méhémed-Effendi este prezentată în amănunțime, cu tot protocolul primirilor și cu enumerarea numeroasei suite care îl însoțește pe demnitarul turc. De asemenea se menționează darurile ambasadorului o liturghie greacă precum și două armene, dar și o traducere greacă a lui Boece de Planude., manuscrise care se găsesc la Biblioteca națională franceză. Vor urma și alte întâlniri oficiale, iar la 3 august se încheie partea oficială a vizitei. Următorul ambasador va fi Esseid-Ali, invitat de Directorat care intră în Franța în 1796. Are parte de o primire fastuosă, cu opriri și sărbătoriri prin toate orașele prin care trece. Se oprește la Paris , unde este primit de Talleyrand și participă la un bal, dat în onoarea sa de către Napoleon Bonaparte și unde pune întrebări despre atacul Egiptului. Drept urmare i se oprște pasaportul și este reținut în Franța timp de 3 ani, pe care o părăsește în 1806. După 1806 , până în 1811 îl avem pe Mouhib Effendi, ambasador extraordinar al sultanului Selim III, care trece rpin Valahia, spre Viena, și ajunge în Franța, la Strasbourg., fiind recunoscut de âmpărat la 5 iunie 1806. Nu mai sunt primirile grandioase, totul este mult mai sobru, iar alocuțiunile nu se mai termină cu salutări republicii c cu salutări între împărați, Napoleon fiind cel mai strălucit dintre credincioși lui Cristos. Au loc multe întrevederi cu Napoleon, se discută despre politica momentului. Memoriile sale sunt interesante , prin faptul că oferă o imagine a Franței în cele mai neașteptate ipostaze ale ei : tehnologic[, administrativ[, cultural . Capitolul următor este dedicat călătorilor greci: Coral, stabilit demult la Paris,Stamaty, Daniel Philippide. Corai va trimite șase scrisori care vor fi mai târziu treduse de Queux de St-Hilaire și altele care sunt adresate lui Chardon de la Rochette, un elenist cunoscute, care vor fi tipărite la Parisin 1872 . În prima scrisoare , din 1791, Corai descrie Parisul și viața pariziană. Stamaty , următorul cător elenistic, este un personaj care avusese legături cu Principatele Române, și care fusese propus a fi consulul Franței .în Principate, dar fusese refuzatde Poartă. Revenit la Paris el semnează o proclamație sub numele de Philopatris Elethériadeși se va implica în toate evenimentle importante ale perioadei. Și la Corai și la Stamaty sunt interesat de urmărit stările emoționale pe care le trasmit prin rândurile scrise pentru revoluția franceză. Capitolul următor este dedicat descrierlor făcute de călătorii români, atâția câți au lăsat descrieri. Sunt amintițiun anume boier Dudescu, care impresiona prin luxul și opulența afișate, un Consatin Golescu și o foarte mare atenți i se va acorda lui Jean Drăgușanu, un aventurier trasilvănean care pe lângă aventuroasa sa viață va lăsa si descrieri ale Franței și Parisului. Următorul capitol al lucrării este dedicat elitei politice românești care a studiat la Paris, și se deschide cu personalitatea complexă a lui Mihai Kogălniceanu, cu multitudinea direcțiilor intelectuale în care s-a implicat după revenirea în țară , cu rolul său capital în guvernarea domnitorului Cuza sau cu activitatea sa ca monistru de externe în timpul Războilui de independență. Din scrisorile sale de tânăr studios în Franța apar descrieri ale Strasbourg-ului, ale Nancy, despre Luneviile, despre Paris. În august 1835, va fi trimis forțat în Germania, dar deși recunoaște superioritatea mediului academic german, sufletul său rămâne în Franța.După revenirea în Franța, preocupările sale se vor diversifica în comeniul politic și istoric. Capitolul este interesant și prin redarea atmosferei din preajma declanșării Revoluției din 1848. După înfrângerea Revoluței, totți capii revoluționari se vor retrage în Franța, la Paris, iar atmosfera de aici și din Europa. este descrisă într-o scrisoare a lui Kogălniceanu din februarie 1849. O figură aparte în cadrul emigrației o va face Ion Heliade Rădulescu, care va intra în conflict cu Brătienii , Bălcescu sau Ghica Emigrația românească din Franța este demosntrată și de decedații sau de botezurile care se găsesc trecuțe în registrele Bisericii românești, arhive cercetate de Iorga După 1860, tinerii vin la Paris pentru specializare. |
Iorga, Nicolae · http://www.wikidata.org/entity/Q313581, Les Voyageurs orientaux en France, 1927, Bucharest Metropolitan Library, https://www.europeana.eu/item/954/Culturalia_d6e12b53_5a2c_4148_8cbe_ede57455a868?utm_source=api&utm_medium=api&utm_campaign=mmurvess.